Home » Blog » Camping-ul cu hamac: Cum montăm corect hamacul

Camping-ul cu hamac: Cum montăm corect hamacul

Continuăm seria de camping cu hamacul, explicând câteva aspect de luat în calcul atunci când alegem să dormim în hamac în loc de cort.

Pentru a campa cu hamacul, e de ajuns să urmezi câțiva pași simpli:

  1. Alege un loc potrivit pentru a instala hamacul. Asta înseamnă să verifici cu administratorii zonei dacă e permis să montezi un hamac, și ce reguli se aplică dacă e permis. Mai înseamnă și să urmezi principiile Leave No Trace și alte aspecte de impact ecologic, cum ar fi să montezi hamacul la mai mult de 60m de un curs de apă și să folosești întotdeauna un loc de camping amenajat sau deja folosit;
  2. Alege corect copacii. Alege copaci sănătoși, robuști (cu trunchiul de minim 16cm in diametru) și folosește chingi de minim 2cm lățime (cele de 3.5 – 4cm sunt chiar mai indicate). Alte puncte de ancorare, cum ar fi elementele unei mașini sau ale unei clădiri, sunt de asemenea de luat în calcul. Asigură-te ca arborii pe care îî alegi nu au cuiburi sau alte adăposturi pentru animale;
  3. Folosește-ți cunoștințele de geometrie. Mulți consideră că un hamac e prea drept sau prea adâncit și astfel incomod. Poziția ideală este cu chingile sau corzile la aproximativ 30 gradefață de trunchi. Cel mai jos punct al hamacului ar trebui să fie la minim 45 cm de pământ (aproximativ cât un scaun).

Cum să montezi prelatele antiploaie și plasele antiinsecte

Montează o coardă deasupra hamacului, între aceiași copaci. Aceasta poate fi folosită și pentru a agăța lucrurile care nu pot sta la nivelul pământului. Folosește o coardă mai lungă decât lungimea totală a hamacului, suficient cât să poată fi legată în jurul ambelor puncte de ancorare.

Înălțimea corzii față de hamac poate să difere, deși e mai bine să o montezi cât mai jos dacă există riscul de ploaie cu vânt. Pe vreme frumoasă, unii aleg să monteze această coardă în așa fel încât să poată sta în picioare sub prelată.

Ancorează prelata: Detaliile variază în funcție de modele, dar procesul de bază presupune tensionarea în punctele în care atinge coarda superioară, și ancorarea în pământ.

Atașează plasa de insecte: Din nou, detaliile variază în funcție de modele. Multe dintre ele se prind de coarda hamacului într-un capăt. Trebuie să desprinzi hamacul și să treci plasa peste el. După ce plasa e întinsă, se prinde de capătul celălalt al hamacului. Ultimul pas este să adaugi o nouă coardă pe deasupra hamacului, pentru fixare. Accesul în hamac se face prin deschiderea fermoarului de la mijlocul plasei.

Sfaturi pentru a dormi cât mai confortabil în hamac:

  • Așează-te ușor diagonal. Dacă stai la aproximativ 10-15 grade față de linia centrală, pânza de dedesubt se va îndrepta puțin și nu vei mai simși că hamacul te inghite;
  • Găsește perna potrivită. Mulți și-au dat seama că marginea hamacului le oferă cea mai bună susținere. Dacă nu-ți place, experimentează cu o pernă mică sau un săculeț umplut cu o ceacă moale. Pernele mari nu sunt potrivite pentru toată lumea;
  • Depozitează-ți lucrurile necesare. Poți pune un săculeț cu cele necesare pentru noapte în hamac, lângă tine. O altă variantă este să le pui într-un accesoriu special, atârnat la îndemână sub hamac (în plasa de insecte). Ține cont că partea de jos a hamacului poate fi echivalentul vestibulului cortului, oferind spațiu extra de stocare pentru lucrurile mari, cum ar fi bocancii sau rucsacul.

Ce a funcționat cel mai bine pentru voi când ați dormit în hamac, și ce considerați absolut necesar de luat în rucsac pe lângă echipamentele de bază?